Pandemia de coronavirus a afectat campionatul din România, iar cluburile din Liga 1 au întâmpinat probleme financiare după ce două luni jucătorii au stat acasă.
Astfel, Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a dezvăluit pentru ProSport LIVE că au existat solicitări din partea cluburilor care au întâmpinat probleme din cauza pandemiei de Covid-19 pentru ca MTS să se implice, iar acesta va propune o schemă clară pentru a ajuta echipele.
”Există solicitări din partea cluburilor ca să ne implicăm. Această pandemie a blocat bugeturile cluburilor. Am vorbit despre o schemă de ajutor pentru echipele care au probleme, voi propune o schemă foarte clară. Am vorbit și despre credite și este o posibilitate.
Pentru foarte multe sporturi și cluburi din țară ne dorim să implementăm un sistem de vouchere pentru echipamente sportive. Orice jucător care are legitimație să primească un astfel de voucher. Sunt în contact cu FRF și cu cluburile. Am făcut un chestionar cu vreo 40 de întrebări din care vrem să aflăm cum au fost afectate de pandemia de coronavirus, ce dorințe au”, a spus Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, pentru ProSport LIVE.
Majoritatea conducătorilor echipelor din Liga 1 au decis să îi bage pe jucători în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență din România cauzată de pandemia de Covid-19. Chiar și echipele din play-off au luat măsuri pentru a nu avea probleme financiare pe viitor, iar printre acestea se află și FCSB.
Gigi Becali a decis să bage în șomaj tehnic șase jucători (Adi Popa, Alexandru Stan, Harlem Gnohere, Marko Momcilovic, Cristi Bălgrădean și Bogdan Planic), iar restul fotbalistilor vicecampioanei României au acceptat înjumătățirea salarială pentru șase luni. Singura echipa care nu a luat măsuri a fost CFR Cluj, iar jucătorii lui Dan Petrescu nu au fost afectați din punct de vedere financiar pe perioada stării de urgență.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER